Jurnal de pe front. În sprijinul bătrâneții. 13 aprilie 2020

Alexandru AlupeiBlog, Jurnal din era corona1 Comment

Azi e despre efervescență. O totală antiteză cu letargia de ieri-alaltăieri.

Odată, cândva, cineva spunea că lunea te dezmorțești, ziua de marți e pentru a-ți intra în ritm, miercurea dudui, de joi începi să te relaxezi, iar vineri ești deja în pragul pauzei venite prin cele două zile finale din săptămână. Hmmm…, am tăiat frunze la câini, nu-s novice, doar că mă fentam.

Așteptam să stau și să vegetez, de parcă ziua de mâine mi-ar fi adus te miri ce. Da, omu` nu e făcut pentru frenezia cotidianului actual, poate e menit pentru a cugeta. Habar nu am rostul lui, certă e doar scurgerea nisipului în clepsidra vieții, până într-un punct. Altfel, ești propriul cârmaci, iar ustensila, arca, e viața. Restul sunt doar elemente pe care le poți așeza pânâ când le transformi în ceea ce te împlinește. Vânt (context social), curenți (cadrul creat de conducători) și restul scuzelor aflate pe caldarâm la îndemână oricui, doar îmi abat atenția de la cine și ce sunt.

Forjez trei ceasuri laptopul prin care sunt conectat la serviciul de zi cu zi. La ora 10:00 pornesc motorul autoturismului și plec spre cantina din Calea Griviței pentru a relua ceea ce vineri am făcut.

MA e îmbrăcată și jovială, RV și a sa mamă par întorși de pe Coasta Amalfi, IG e plecat la medic, iar prin biletul din poartă sunt ghidat spre masa din curte pe care pot lăsa fără grijă mâncarea. La Păcală … dă cu virgulă. Constat că, după ce-i predau lui alimentele, rămân cu două porții de ciorbă și tocăniță; hrană rece ioc. Sun către cei de mai devreme pentru a-mi confirma livrările, nu-s plasate anapoda. De la Centru aflu că au încărcat mai multă d-aia decât din cealaltă.

Socotesc rapid costul a zece iaurturi mai răsărite, a două cornuri cu ciocolată și câteva mărunțișuri, punând în balanță cu timpul, combustibilul, ferodoul, uleiul, poloarea, etc. E mai bine să revin, să preiau, și să purced spre UE – azi îmi deschide o bătrânică de-un alb aproape imaculat atât la părul des, voluminos, cât și la chip. 

Așa-i când experiența lipsește și nici șoferi pe TIR în anturaj nu-s. Probabil aș fi știut de la ei că la încărcare asiști mort-copt. 

Înfulec prânzul deasupra tastaturii. Doar atenția îmi e distrasă de cererile care curg în valuri pe grupul creat pe WhatsApp. Evident că măgulirea survine la citirea numelui în doleanța solicitantului: CA, 66 ani, pacient oncologic cu multiple probleme de sănătate, îl dorește pe voluntarul NoG. Aflu și că în dispecerat sunt cunoscut, nu de azi, ca voluntarul NoG. Oricum, ridic medaliile mai încolo, revin la telemuncă asiduă.

În proxima vecinătate predau un bax de apă, șase iaurturi, patru napolitane, un kil` de mere și detergent manual. Tot lângă casă altă dedicație. E PI care tot două baxuri de apă dorește. De joi și până azi a terminat apa, doușpatru` litri. Oare consumă doar apă?

Jurnalul nostru integral de pandemie poate fi urmărit aici.

Restul comenzilor se pretează pentru volumul unei dubițe, fie, măcar un breack. CT – diabet și boli asociate – dorește zece litri de lapte, SM – sexagenară –  dictează o listă de nici word-ul office-ului n-o cuprinde, iar GI – 86 ani, nedeplasabilă – mă testează, și ea, la materiile la care chiuleam cu/ca băieții în ciclul gimnazial și ulterior, la lecțiile … nu despre a noastră persoană. 

Ajung la CT cu o cârcă de lapte: 

– Domle`, mă abordează de sus sprijinită-n baston, ăsta nu-i UHT, e de consum. Când să beau atât lapte în câteva zile, până expiră? Nu-s vacă.

Care o fi diferența, nu știu, dar momentul nu-i propice pentru a mă edifica. Mă repliez, ezit, sunt expectativă.  

– Să înțeleg că nu e ceea ce doriți?, îngân printre dinți.

– Domle`, ăsta expiră n câteva zile, iar eu, chiar diabetică fiind, beau maxim juma` de litru pe zi.

N-are rost să întreb dacă UHT-ul nu-i de consum, aș fi pierdut. Trag cartea câștigătoare, bag de seamă.

– Doamnă dragă, mai am de făcut cumpărături, pot returna laptele și voi încerca să cumpăr U…

– Domle` , e bine așa, sună-mă la magazin, te ghidez prin telefon.

Fac stânga-nprejur cu laptele în brațe și revin la cumpărături. Îl schimb, dar cumpăr și pentru GI, nu înainte de a o anunța că îi calc pragul pe înserat, după ora 20:00. Acceptă. Dar amnezia e omniprezentă la etatea asta, poate și toate defectele persoanei agravate odată cu trecerea timpului. în fine, mă prezint în fața a ceea ce credeam că-i locația.

– Sărut mâna, sunt NoG, am venit cu produsele solicitate. Locuiți în blo….

– Cine sunteți? Ce-am comandat?, iar mie mi se pare că mă filmează băieții cu o cameră ascunsă tocmai pentru a bate p…, a se amuza pe seama mea.

Jurnalul nostru integral de pandemie poate fi urmărit aici.

Reiau alfabetul și, după șase minute lungi cât o zi de post, după ce-și reamintește de comandă, sunt făcut troacă de porci pentru ora înaintată la care deranjez, mă ghidează spre locația bună (chiar dacă ajunsesem la cea pe care o precizase în comandă). Predau, încasez, îmi șterg sudoare de pe  frunte (la subțioară n-am cu ce), îmi dezinfectez mâinile și plec.

Lui CT îi livrez laptele mult dorit,  ăsta-i domle`, iar după ce achită mă tolănesc în scaunul mașinii preț de-o țigaretă și de Always With Me, Always With You izvorâtă din chitara lui Joe Satriani. E aproape ora nouă seara…, evrika!, mai am lista nesfârșită a doamnei SM. Încerc s-o amân, voalat, pe mâine, dar n-o prinde. Vă aștept indiferent de oră.

Îmi vine să plâng, sunt foarte, foarte obosit, mă simt stresat, descumpănit; trăiri firești. Mai trag o țigaretă, analizez această luni, și imediat constat că sunt ceea ce las în urmă. Și dau frâu sentimentelor care se concretizează într-o descătușare desăvârșită.

Apuc printre rafturi cu coșul împins cu dreapta, iar cu stânga umplându-l în timp ce prin căști primesc detalii despre unt, lapte, ulei, bulion, hârtie igienică, biscuiți, cașcaval, porumb, pâine, brânză telemea și o altă pleiadă alimentară. După mine se închide hipermarketul.

Târziu, spre miezul nopții, sorb din ceaiul fierbinte. Curm țiuitul urechilor cu puțin mai mult Placebo. A Million Little Pieces, Loud Like LoveToo Many Friends, Bright Lights și nemuritoarea Every You Every mee ringtone-ul telefonului încă din anul doi de studenție. S-au succedat până am adormit.

Pozele folosite la ilustrarea Frontului NU ne aparțin. Ele au licență gratuită și au fost preluate de pe Unsplash.com – Photos for Everyone.

Jurnalul nostru integral de pandemie poate fi urmărit aici.

PS: Te poți alătura și tu acestei campanii completând formularul de la adresa: http://www.pmb.ro/contact/petitie/coronavirus.php

Ca voluntar, va trebui să răspunzi la un mesaj primit de pe un grup de WhatsApp cu solicitarea de cumpărături care are atașate toate datele beneficiarului.

Dacă poți onora solicitarea, răspunde pe grup cu „merg eu”. Alege adresele care sunt cel mai aproape de tine. Mergi la magazin, cumpără, eventual sună persoana din magazin pentru a verifica dacă uleiul cumpărat de tine este cel dorit de ea.

Păstrează bonul fiscal. Mergi la solicitant, nu intra în locuință, ci așteaptă în fața ușii de la intrare.

Înmânează cumpărăturile și bonul fiscal și solicită banii.

Nu uita de măsurilor recomandate de autorități în această perioadă: spală-te bine pe mâini, poartă mască, nu îți atinge fața cu mâinile, păstrează o distanță de minim 1,5 m față de alte persoane.

#totulvafibine

One Comment on “Jurnal de pe front. În sprijinul bătrâneții. 13 aprilie 2020”

  1. Pingback: Jurnal de pe front. În sprijinul bătrâneții. 23 aprilie 2020 | NoGravity Educational - Educatie prin Aventura

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.