Jurnal de pe front. În sprijinul bătrâneții. 2-3 mai 2020

Alexandru AlupeiBlog, Jurnal din era coronaLeave a Comment

Alt sfârșit de săptămână

Regăsesc cireșul, cafeaua, tihna, țigările, Pe drumuri de munte, balconul; momentul desăvârșit al clipei prezente.

Pe mamabună, bunică-mea, o reaud la telefon. Orice convorbire cu dânsa poate fi ultima! Sunt perfect conștient de asta, profit cât pot. Însă tot mi-e dor de-o îmbrățișare. Are 94 ani. Are poftî de viață, tonus, e bine chiar dacă n-am mai ieșit din casă din decembrie, de când am fost luată cu salvarea. Dar, în rest, mă mișc, mamă. Într-o zi curăț frigiderul, în alta spăl bucătăria… Zilnic fac una-alta. Trebuie să mă mișc, mamă, că bătrânețea-i urâtă și tare grea.

În ultima lună am stat la braț cu orgia finalului timpului muritorilor. De ce sunt încă pe front nu știu. Voi afla ulterior, când se va termina, iar totul va fi sedimentat. Ori ba. Până atunci urmez ceea ce la finele lui martie era o dorință contopită cu nițică manifestare a interesului pentru ceva deosebit. Poate și cu un sentiment de inutilitate dat de statul pe bară.  Și chiar de teama proprie-mi persoană.

Frontul e animat iar de liniște și pace. Nimic în afara livrării hranei calde și reci către cei loviți de soartă. M-am imunizat. Când oamenii ăștia așteaptă ciorbă, felul doi și alte surcele regăsite în pungi, îmi permit să vorbesc de armonie. E exact ca-n facultate când, la Mina Minovici fiind, am asistat la o parte dintr-o autopsie. Legistul, într-un scurt respiro, a mușcat din sandwich, iar după, l-a așezat pe cadavrul care lui îi servea drept șervețel, iar mie-mi colora chipul de la pal la violet, întorcându-mi vintrele pe toate părțile. Rutina e mama obișnuinței.

E timp gârlă pentru sport, pentru fi-miu, pentru prieteni, pentru un șpriț, pentru familie, pentru aproape tot ce-mi poftește inima. Adică pentru mine. Îmi hrănesc egoismului fără de care nu pot supraviețui, măcar atât cât îmi e dat să exist. Corporatistul din mine ar spune că interacționează, NoG precizează că se interesează de câțiva dintre interlocutorii de dată recentă pe care i-a vizitat ducându-le d-ale gurii, ceva irascibilitate, și, răzleț, o vorbă de alin.

Îi sun. Că-i sfârșit de săptămână, miercuri, sărbătoare, vară sau iarnă, toate acestea pălesc în fața acestor oameni. Timpul e la fel pentru ei, zi de zi de zi. Hrană, odihnă, o carte poate, privitul tavanului alb, o bârfă cu vecinul ori farmacista, mai o durere ici-colo, toate se succed cu o ciclicitate metronomică. Nici măcar prieteni n-au cei mai mulți dintre ei, cel mult cunoștințe.

Nu ne deosebim cu mult. În afara vârstei, a tabieturilor și a orizontului, suntem leiți. Dar asta-i firesc. Suntem noi cu noi, iar mai târziu decât mai devreme realizăm asta. Placebo, în/prin To Many Friends, face o radiografie amplă a ceea ce trăim în cotidian. Sigur că-i musai să trăim, suntem mereu, hai că-i loc de-un clișeu, cea mai bună variantă a noastră în fiecare clipă. Dar după ce trece clipa?

Privim la ceea ce mai devreme a fost cea mai bună variantă a noastră. Și tot așa pân` ne împăcăm cu noi înșine? Acceptarea e calea, spun ăștia mai răsăriți. Chiar să ne întoarcem la noi înșine mereu și mereu, până când devenim ceea ce căutăm? E o cale. A concluziona recent pe tema unei discuții aprofundate și cu două pahare cu vin (o fi în el, în vin, adevărul?): totul este relativ, că arbitrul este, din păcate, factorul decizional. Dumnezeu cu mila.

Acum plouă aproape bacovian. Iar mâine începe o nouă săptămână. Un firesc al vieții deja scurse îmi spune că voi muncii, că voi merg la cumpărături pentru cei care le solicită, că-l revăd pe V (fi-miu), că beau un șpriț, că mai citesc o damă, că mai frunzăresc o carte, că-mi mai pun câteva întrebări. Și tot așa, atât timp cât caut ori chiar pică viață. Sper să pot face în continuare și ceea ce vreau, nu doar ceea ce trebuie. Dar bag de seamă că mă rezum iar și iar la a face, nu la a fi.

Pozele folosite la ilustrarea Frontului NU ne aparțin. Ele au licență gratuită și au fost preluate de pe Unsplash.com – Photos for Everyone.

Jurnalul nostru integral de pandemie poate fi urmărit aici.

PS: Te poți alătura și tu acestei campanii completând formularul de la adresa: http://www.pmb.ro/contact/petitie/coronavirus.php

Ca voluntar, va trebui să răspunzi la un mesaj primit de pe un grup de WhatsApp cu solicitarea de cumpărături care are atașate toate datele beneficiarului.

Dacă poți onora solicitarea, răspunde pe grup cu „merg eu”. Alege adresele care sunt cel mai aproape de tine. Mergi la magazin, cumpără, eventual sună persoana din magazin pentru a verifica dacă uleiul cumpărat de tine este cel dorit de ea.

Păstrează bonul fiscal. Mergi la solicitant, nu intra în locuință, ci așteaptă în fața ușii de la intrare.

Înmânează cumpărăturile și bonul fiscal și solicită banii.

Nu uita de măsurilor recomandate de autorități în această perioadă: spală-te bine pe mâini, poartă mască, nu îți atinge fața cu mâinile, păstrează o distanță de minim 1,5 m față de alte persoane.

#totulvafibine

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.