Jurnal de pe front. În sprijinul bătrâneții. 4 mai 2020

Alexandru AlupeiBlog, Jurnal din era coronaLeave a Comment

O nouă dimineață începută alături de cireș și de adierea primăverii, sinonime cu relaxarea survenită în zona voluntariatului. Pe grupul voluntarilor abia intră câteva solicitări, mai puține de la o zi la alta. E și motiv de sărbătoare, a fost onorată comandă cu număru` 1 000.

Vârstnicii, persoanele cu reale probleme, și restul lumii, privim spre jumătatea lunii mai cu inima-n gât. Descătușarea se întrevede. Deja traficul este în creștere, atât cel auto cât și pietonal, iar canalele de informare zumzăie de variațiuni pe aceeași temă – ce va fi?

Urmează planuri și proiecții de viitor pentru cei mai mulți. Câțiva, dar totuși mulți, vor aștepta, în continuare, doar ciorbă, un fel doi și poate ceva dulce. Și mângâiere, afecțiune, compasiune. Plus curmarea suferinței aduse de inevitabilul sfârșit.

Orizontul meu e presărat cu alt ciclu de antrenamente legate de triatlon, timp din ce în ce mai mult alături de copil, revenirea treptată în clădirea de birouri pe care am părăsit-o prin martie, mai mult dor de ducă spre zări, drumeții montane și voluntariat, dacă va mai fi cazul. Sigur mai sunt alte și alte picături, dar nu mă hazardez. Să nu uit cumva prezentul, asta pare cel mai greu.

Revin la telemuncă după 30 de minute de easy speen. Petrec deasupra tastaturii ore bune. Atenția mi-e distrasă de intrarea unui apel telefonic. E CE, minunata la care am dus joi în primul rând hrană pentru pisicul desăvârșit.

– A, o caut pe C. Nu dau de ea. Mă poți ajuta?

– Sărut-mâna. Trebuie să fiți CE, cred că v-am recunoscut, adaug deja cu zâmbetul pe buze.

– Exact, mamă! Eu sunt, ți-ai amintit! Îmi aduci tu comanda?

– Eu sunt NoG, nu-i cunosc pe A și C. Probabil ați interacționat cu ei în alte ocazii.

– Păi am numărul tău. L-ai notat în carnețel, îți amintești?

– Sigur.

– De ce nu mă pui în legătură cu A?

– Probabil A și C sunt și ei voluntari, nu-i cunosc. Nici măcar legătura la Centru nu v-o pot face, îmi pare rău.

– Dar poți prelua comanda mea?

– Nu vă bazați pe mine, sunt încărcat, nu pot promite. Mai bine vă refuz decât să vă creez așteptări.

– Și unde să sun, mamă? Că nu-mi răspunde nimeni, adaugă bătrânică descumpănită.

– Vă sugerez să perseverați, sigur va răspunde cineva din serviciul telefonic.

– Și tu nu vii?, întreabă femeia deja tristă.

– De data asta nu, poate cu altă ocazie, și ne luăm rămas bun.

Mă întorc la ale mele, încerc să muncesc. Dar nu mă pot concentra; port un sentiment de vinovăție. Am refuzat-o pe CE, la fel cum procedez și-n cazul octogenarei MM(tipa cu zarzavaturile deshidratate), în ciuda insistențelor. O trimit tot la linia verde care face legătura cu Centrul.

Presiunea acumulată în ultima lună se vede, o resimt din plin. Dar nu cred că-s singurul la ananghie. Media orelor dormite în ultimele săptămâni abia atinge șase ore. Pachetele goale de țigări formează o stivă, iar din dopurile sticlelor de vin mai-mai că încropesc un ștergar rezonabil, poate chiar Răpirea din Serai. Această insuportabilă ușurătate a ființei, dacă-mi e permis să-l parafrazez pe Milan Kundera, s-a contopit cu vreo două sute de ore de telemuncă, cinci sute kilometri de șofat prin lejerul trafic dâmbovi…

Bilanțu-i curmat, sunt abordat de la Centru: Doamna te vrea pe tine. Insistă! Cazul fusese preluat de cineva, a fost sunată și i s-a spus că nu poți azi. Spune că te așteaptă pe tine.

Cu o asemenea ardoare n-am fost dorit vreodată. De nicio femeie, indiferent de vârstă sau scop. Ce simplu activezi un bărbat! Îl bagi în seamă, îl faci să se simtă important. Devine al tău, chiar dacă îi soliciți să ducă gunoiul, să desfacă borcanul cu murături sau să cumpere zarzavat deshidratat. Spală geamuri, mai pune de-o ciorbă… Nu-mi rămâne decât să bombez pieptul și să sug trag burta. Altfel ies din casă!

Promit solemn că mâine mă îngrijesc de cererea expresă a duduiei, azi nu mai am cum. Tocmai îi făgăduisem lu` fi-miu că diseară ne apucăm de construit, de montat țevi și ce-o mai fi, având la îndemână jucăriile unui țânc de doi ani și ceva.

Am un presentiment de schimbare a rutinei pe care tocmai mi-am însușit-o cu o nouă veche rutină, al cărei prizonier am fost mult timp. Viața trece, (doar) rutina se schimbă!

Pozele folosite la ilustrarea Frontului NU ne aparțin. Ele au licență gratuită și au fost preluate de pe Unsplash.com – Photos for Everyone.

Jurnalul nostru integral de pandemie poate fi urmărit aici.

PS: Te poți alătura și tu acestei campanii completând formularul de la adresa: http://www.pmb.ro/contact/petitie/coronavirus.php

Ca voluntar, va trebui să răspunzi la un mesaj primit de pe un grup de WhatsApp cu solicitarea de cumpărături care are atașate toate datele beneficiarului.

Dacă poți onora solicitarea, răspunde pe grup cu „merg eu”. Alege adresele care sunt cel mai aproape de tine. Mergi la magazin, cumpără, eventual sună persoana din magazin pentru a verifica dacă uleiul cumpărat de tine este cel dorit de ea.

Păstrează bonul fiscal. Mergi la solicitant, nu intra în locuință, ci așteaptă în fața ușii de la intrare.

Înmânează cumpărăturile și bonul fiscal și solicită banii.

Nu uita de măsurilor recomandate de autorități în această perioadă: spală-te bine pe mâini, poartă mască, nu îți atinge fața cu mâinile, păstrează o distanță de minim 1,5 m față de alte persoane.

#totulvafibine

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.